Date de contact: +40 (332) 454 920 | contact@professional-dentist.ro Program zilnic: | L-V: 8-21, S: 8-14

Tratamentul endodontic

Publicat de Professional Dentist pe în Endodonție.

Tratament endodontic

Ce presupune, când se efectuează, cât durează și la ce rezultate să ne așteptăm de la tratamentul endodontic?

Ce este Endodonția?

Endodonția este ramura stomatologiei care se ocupă de prevenirea, diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pulpei dentare. Aceasta conține vasele de sânge și nervii dintelui și se găsește în camera pulpară și în canalele radiculare.

Dinții frontali (incisivii și caninii) au de obicei o singură rădăcină și un singur canal, premolarii pot avea una sau două rădăcini și unul sau două canale, în timp ce molarii au în mod normal două sau trei rădăcini și trei sau chiar patru canale radiculare. Înainte de începerea tratamentului, medicul studiază anatomia dintelui care urmează a fi tratat, iar pentru aceasta are nevoie de o radiografie retroalveolară (2D) sau de o tomografie computerizată (3D), CBCT.

Când se efectuează tratamentul endodontic?

Când dintele este afectat de carii dentare profunde, de traumatisme sau alte cauze, bacteriile pot pătrunde în pulpa dentară. Astfel provoacă inflamația sau infecția acesteia, care poate fi uneori foarte dureroasă și poate duce la pierderea vitalității dintelui. În absența tratamentului endodontic, inflamația se poate răspândi în jurul rădăcinii, poate afecta țesutul osos, cauzând uneori chiar pierderea dintelui.

Ce presupune tratamentul endodontic?

Scopul tratamentului este de a decontamina spațiul endodontic și de a preveni pătrunderea ulterioară a bacteriilor, prin obturarea etanșă a acestuia.

Tratamentul endodontic constă în îndepărtarea pulpei dentare inflamate și infectate, decontaminarea camerei pulpare și a canalelor radiculare prin irigare cu soluții speciale. Intervenția se efectuează sub anestezie locală și, în cazurile în care se impune, folosind microscopul dentar.

Urmează prepararea corespunzătoare manuală și/sau cu instrumentar rotativ a acestui spațiu. Etapa finală a tratamentului endodontic propriu-zis constă în obturarea canalelor cu gutapercă și cu ciment de sigilare.

Ce se obține după tratamentul endodontic?

În condiții normale, rata de succes a unui tratament corect al canalului radicular este foarte mare (peste 90%). Procentul de reușită scade însă semnificativ dacă luăm în calcul cazurile de retratament endodontic. Acestea includ situațiile când este necesară repetarea procedurii după un eșec anterior datorat erorilor de execuție, complexității anatomice a cazului sau altor dificultăți obiective.

După tratamentul endodontic, dintele nu mai reprezintă un „rezervor de infecție”. Pentru ca dintele să poată fi funcțional este însă esențială reconstrucția adecvată a coroanei dentare. Reconstrucția dintelui se realizează fie printr-o obturație fotopolimerizabilă, fie printr-o coroană dentară parțială sau totală, în funcție de gradul de destrucție coronară.

Tratamentul endodontic este dureros?

Tratamentul endodontic se efectuează în general sub anestezie locală, astfel încât pacientul nu simte durere în timpul intervenției. După terapie poate apărea o durere, mai mult sau mai puțin intensă, care însă cedează dacă se administrează antiinflamatorii.

Cât durează?

Tratamentul endodontic este acum rapid chiar și pentru molari, datorită noilor tehnici și echipamentelor moderne disponibile. De cele mai multe ori tratamentul de canal se finalizează într-o singură ședință, dar există și cazuri particulare când sunt necesare mai multe ședințe.

Ce să faci după tratamentul endodontic?

Până la reconstrucția finală a dintelui, trebuie evitate alimentele dure care pot provoca fracturarea dintelui. Un dinte tratat endodontic (devitalizat) este mai fragil decât un dinte vital. De aceea, în cele mai multe cazuri este necesar să fie acoperit cu o coroană dentară, pentru a asigura o protecție optimă împotriva traumelor ocluzale și fracturilor.

După tratamentul endodontic, controalele periodice se fac în mod normal la fiecare șase luni. Acestea, alături de igiena orală adecvată, sunt esențiale pentru succesul tratamentului și rezistența în timp a dintelui tratat.

Urmărește recomandările oferite de medicul specialist în endodonție, Dr. Loredana Dumitrașcu
Mergi la începutul paginii Confidențialitate +40 (332) 454 920