Date de contact: +40 (332) 454 920 | contact@professional-dentist.ro Program zilnic: | L-V: 8-21, S: 8-14

Transformă extracția molarilor de minte într-o experiență plăcută

Publicat de Professional Dentist pe în Chirurgie.

Măseaua de minte Molar de minte Odontectomie

Nu putem elimina necesitatea unei extracții dentare. Dar putem transforma extracția molarilor de minte într-o experiență plăcută. Pentru că pacienții ies după câteva minute din cabinetul medicului Mihaela Maftei, adesea râzând, atunci când sunt programați la extracții, am considerat de mare ajutor pentru oricine citește acest articol să primească informațiile direct de la dr. Maftei.

Mulți dintre pacienții care se programează pentru extracția molarilor de minte vin la noi trimiși de medicul ortodont. Recomandarea este de extracție înainte de a începe tratamentul ortodontic, pentru a asigura o aliniere corectă a dinților și o stabilitate a rezultatelor tratamentului în timp. Pentru că vorbim despre un public tânăr și educat, încercăm să folosim cât mai mult tehnologia, alături de expertiza noastră medicală, pentru a oferi un serviciu de înaltă calitate, adaptat nevoilor lor, similar cu modul în care ei folosesc tehnologia în viața de zi cu zi pentru a obține rezultate mai bune.

Cum reducem din start frica de extracții și asigurăm confortul pacienților?

Dr. Mihaela Maftei: Înțelegem că frica de extracții dentare este frecventă. De aceea, ne asigurăm că informăm clar pacienții despre procedură, folosindu-ne de instrumente digitale pentru a susține vizual fiecare pas al explicației. Le arătăm că temerile lor sunt adesea legate de percepția asupra durerii, nu de durerea reală. Glumim și creăm o atmosferă relaxată, ajutându-i să se simtă în siguranță și confortabil. Iar reacțiile lor sunt o recompensă mare pentru noi. Am avut chiar un pacient care, la final, ne-a mărturisit că și-ar fi dorit câțiva molari de minte în plus, cu indicație de extracție, pentru a repeta experiența.

Cum limităm riscurile extracției?

Dr. Mihaela Maftei: Extracția molarilor de minte nu este o procedură lipsită de risc. Și ne asigurăm că le expunem pacienților noștri, înainte de intervenție, riscurile și complicațiile care pot apărea. Însă investigațiile de diagnostic și experiența în chirurgie dentară ne permit să limităm riscurile asociate extracției molarilor de minte.

Esențiale pentru diagnostic și pentru indicația de extracție sunt investigațiile radiologice 3D (CBCT). Există criterii binecunoscute cu care putem evalua a priori  riscul de afectare a nervului alveolar inferior etc. Folosim, de asemenea, tehnologii avansate de analiză a CT-urilor și a altor investigații radiologice cu inteligență artificială (ex. Diagnocat). Cu acestea obținem o reprezentare 3D a structurilor anatomice învecinate și de aici putem evalua riscul de a afectare a nervului etc. Atunci când considerăm că extracția prezintă un risc prea mare, apelăm la alte soluții medicale, precum coronectomia.

Cum reducem timpul necesar pentru extracție?

Dr. Mihaela Maftei: Planificarea precisă și dezvoltarea tehnicii de extracție – în ani de experiență – ne permit să efectuăm extracțiile într-un mod eficient și rapid, reducând astfel disconfortul pentru pacienți. Însă un timp mai scurt pentru realizarea intervenției în cabinet impune o planificare detaliată în prealabil. De aceea solicităm pacienților să efectueze investigațiile radiologice (CBCT) din timp. De asemenea, dacă indicația de extracție se referă la mai mulți molari de minte, recomandăm și extracția molarilor de pe aceeași parte (stânga sau dreapta) în aceeași ședință. Procedând astfel diminuăm disconfortul cauzat de două ședințe în loc de una și reducem considerabil perioada de recuperare post-intervenție.

Extracția molarilor de minte este o procedură dureroasă?

Dr. Mihaela Maftei: Experiența, tehnologia avansată și abordarea empatică pot transforma această procedură într-una simplă și fără durere. Eliminarea durerii în timpul procedurii, dar și post-intervenție, este o prioritate pentru noi. Folosim anestezie locală eficientă și am dezvoltat, de-a lungul anilor, o tehnică de extracție care minimizează trauma țesuturilor înconjurătoare. Astfel, pacienții noștri nu simt durere în timpul procedurii și pot beneficia de o experiență confortabilă și lipsită de stres. Totodată, respectarea indicațiilor post-intervenție și medicația prescrisă pacienților după extracția molarilor de minte ajută la scăderea inflamației și la atenuarea durerii în perioada de recuperare.

Cum este recuperarea după extracția molarilor de minte?

Dr. Mihaela Maftei: Recuperarea este simplă și rapidă, cu două condiții: intervenția să se efectueze cu o afectare minimă a țesuturilor din jur (os, gingie etc.), iar pacienții să respecte indicațiile post-extracționale oferite de medic. Altfel spus, noi în cabinet ne asigurăm că intervenim cât mai precis și mai puțin invaziv, iar pacienții noștri, care au în general au vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, urmează indicațiile specifice post-extracție, de multe ori chiar cu strictețe.

Extracția molarilor de minte nu trebuie să fie o experiență înfricoșătoare. Cu ajutorul tehnologiei avansate, al experienței noastre și al unei abordări centrate pe confortul pacientului, putem asigura o procedură sigură și fără durere, realizată uneori chiar și în câteva secunde. Suntem aici pentru a vă ajuta să treceți peste această etapă cu încredere și confort.

Mergi la începutul paginii Confidențialitate +40 (332) 454 920